ALEGERI PREZIDENȚIALE – primele secții de votare din străinătate au fost făcute publice

Sharing is caring!

Anunțată joi de către președintele Autorității Electorale Permanente (AEP) în cadrul conferinței de presă, lista cu primele secții de votare din străinătate este publicată în acest moment doar pe pagina AEP. Este vorba de 444 de secții de votare dintr-un număr estimat de 836 de secții.

Prima impresie este cea de confuzie, în sensul în care nu-ți poți da seama dacă, într-o țară anume, au fost enumerate toate secțiile care se vor înființa sau vor mai fi și altele. Și dacă da, câte altele. Logic ar fi fost ca, în această primă etapă, să apară cel puțin secțiile organizate în cadrul misiunilor diplomatice și ICR, în legătură cu care nu vedem ce necunoscute ar fi putut exista.

Libertatea pe care AEP și-a acordat-o în felul în care a decis comunicarea în mai multe etape a secțiilor de votare din străinătate intră în contradicție cu bunele practici în domeniul electoral, care recomandă o cât mai mare stabilitate legislativă și predictibilitate.

Ca să avem o imagine mai clară asupra secțiilor propuse pentru alegerile prezidențiale am folosit drept comparație lista secțiilor de votare de la alegerile europarlamentare și, acolo unde a fost cazul, am făcut modificările necesare.

Există 59 țări care au câte o singură secție de votare.

Țările care au avut la europarlamentare mai multe secții de votare și care nu apar deloc în lista publicată sunt Afganistan, Grecia, Irlanda, Portugalia.

Există 5 țări la care situația secțiilor este în mod evident incompletă. Este vorba de Franța, Italia, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Spania și SUA.

La data de 04.10.2019 situația centralizatoare arată astfel:

Denumire țară Nr. de secții la europarlamentare Nr. de secții la prezidențiale (04.10.2019)
Afganistan 3 0
Africa de Sud 2 2
Albania 1 1
Algeria 1 1
Angola 1 1
Arabia Saudită 1 1
Argentina 1 1
Armenia 1 1
Australia 6 6
Noua Zeelandă 1 1
Austria 9 17
Azerbaidjan 1 1
Belarus 1 1
Belgia 8 23
Bosnia și Herțegovina 1 1
Brazilia 2 2
Bulgaria 1 1
Canada 6 9
Republica Cehă 2 2
Columbia 1 1
Republica Populară Democrată Coreeană 1 1
Republica Coreea 1 1
Chile 2 2
China 3 3
Cipru 3 6
Croația 1 1
Cuba 1 1
Danemarca 7 12
Egipt 1 1
Elveția 4 8
Emiratele Arabe Unite 2 3
Estonia 1 1
Etiopia 1 1
Filipine 1 1
Finlanda 4 3
Franța 17 8
Georgia 1 1
Germania 25 84
Grecia 4 0
Iordania 1 1
India 1 1
Republica Indonezia 1 1
Irlanda 5 0
Israel 4 4
Islanda 1 1
Italia 76 22
Irak 2 2
Iran 1 1
Japonia 1 1
Kazahstan 1 1
Kenya 1 1
Kuweit 1 1
Liban 1 1
Lituania 1 1
Letonia 0 1
Luxemburg 1 0
Macedonia de Nord 1 1
Malaezia 1 1
Malta 1 0
Maroc 1 1
Mexic 1 1
Republica Moldova 36 36
Muntenegru 1 1
Norvegia 4 10
Nigeria 1 1
Olanda 4 22
Sultanatul Oman 1 1
Pakistan 1 1
Palestina 1 1
Peru 1 1
Polonia 3 4
Portugalia 5 0
Qatar 1 1
Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord 29 8
Federaţia Rusă 3 3
Senegal 1 1
Serbia 4 4
Republica Singapore 1 1
Siria 1 1
Slovenia 1 1
Slovacia 1 1
Spania 50 37
Sri Lanka 1 1
SUA 31 22
Sudan 1 1
Suedia 4 7
Regatul Thailandei 1 1
Tunisia 1 1
Turcia 4 4
Turkmenistan 1 1
Ucraina 4 4
Ungaria 4 6
Uruguay 1 1
Uzbekistan 1 1
Venezuela 1 1
Vietnam 1 1
Zimbabwe 1 1
TOTAL 441 444

Puteți consulta AICI o prezentare detaliată a secțiilor de votare din străinătate, confirmate la data de 04.10.2019. 

Facebook Comments

Sharing is caring!

Start typing and press Enter to search