Ce mai au (încă) de ascuns IGSU și ISUBIF?

Sharing is caring!

Din momentul publicării de către ziarul Libertatea a filmării realizate de către ISUBIF cu ocazia intervenței de la #Colectiv,  evenimentele s-au derulat cu repeziciune, atât în offline cât și în online.

În offline:

  • Are loc o conferință de presă a reprezentanților IGSU (Inspectoratul General pentru Serviciile de urgență) și ISUBIF (Inspectoratul pentru serviciile de urgență București-Ilfov);
  • Grupul civic RESET depune o plăngere penală pentru ascundere de probe și obstrucționarea justiției împotriva șefului DSU – Raed Arafat și a doi șefi de atunci ai ISUBIF – Orlando Șchiopu și Mihai Guță;
  • Parchetul militar începe ancheta asupra modului în care a intervenit ISUBIF la incendiul din Clubul Colectiv (prin disjungerea dosarului de către Parchetul general de pe lângă ICCJ)

În online:

  • Se exprimă păreri dintre cele mai diverse, generate de filmarea în sine dar și de declarațiile oficialilor ISU. Se cere fie demisia conducerii DSU și ISU fie se cere înțelegere și respect pentru cei care luptă zi de zi pentru salvarea noastră. De asemenea există voci care spun că filmarea nu aduce nimic nou, că toate acele lucruri se știau deja.
  • Raed Arafat intervine pe pagina sa de facebook, chiar de două ori până în acest moment, asigurând că totul este așa cum ar trebui să fie, că există explicații și pentru ceea ce pare greu de explicat, dar că trebuie să avem răbdare, să treacă alegerile, să nu tulburăm apele, etc.
  • Erste inițiată o campanie de strângere de semnături pentru demiterea lui Raed Arafat.

Pînă la urmă rezultatul palpabil al acestor zile este începerea anchetei de către parchetul militar în legătură cu intervenția ISU. Dar la ce rezultat va duce ea și, mai ales, după cât timp? Mai suntem dispuși să aștepăm ani de zile până la aflarea adevărului și înfăptuirea justiției? Mai avem încredere că se va întâmpla vreodată asta? Va fi actul de justiție așa cum ne imaginăm?

Putem cumva grăbi lucrurile?

Nu avem nici experiența și nici resursele ziarului Libertatea și nu avem pretenția că putem desfășura vreo investigație. Dar ne punem întrebări și încercăm să găsim răspunsuri acolo unde ele ar trebui să fie de găsit: în lege și în documentele publice ale  instituțiilor. Surpriza cea mare a fost aceea de a vedea că și în această privință DSU, IGSU, ISUBIF au multe de ascuns.

Punctual, am vrut să verficăm 2 declarații ale șefului ISUBIF Orlando Șchiopu, făcute în cursul conferinței de presă de joi 24 octombrie:

Prima declarație se referă la structura foto-video care ar există în cadrul ISUBIF și care, prin regulamentul de organizare și funcționare al instituției, are atribuția de a filma intervențiile serviciilor de urgență.

A doua declarație se referă la scopul acestor filmări. Conform declarațiilor dlui Șchiopu, filmările (la modul general, nu doar cea realizată la Colectiv) se pun la dispoziția celor care cercetează cauzele incendiilor, la dispoziția parchetului sau poliției (când există cereri exprese în acest sens) și se folosesc de asemenea pentru propriile analize ale instituției (în vederea îmbunătățirii activității).

 

Uite structura, nu e structura

Intrăm pe pagina de internet a ISUBIF. La o simplă verificare a organigramei nu apare nicio  structură foto-video, nu una denumită ca atare. Mergem mai departe și căutăm Regulamentul de organizare și funcționare. Lipsește cu desăvârșire, deși ar trebui să fie acolo, fiind informație publică din oficiu, conform prevederilor Legii 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public.

Dar nu-i nimic, îl vom cere, deschide lista solicitărilor de info publice adresate celor două instituții.

Este oare posibil să aflăm ceva despre subofițerul care a filmat intervenția?

Faptul că era foarte aproape de locul incendiului și filma fără nicio restricție ne-a făcut să ne gândim că are un statut special. Și când spui asta în contextul unei instituții militarizate te gândești în primul rând că ar trebui să existe niște proceduri bine puse la punct în acest sens. Atât în ceea ce privește organizarea și desfășurarea intervențiilor cât și în ceea ce privește accesul diferitelor persoane în zona operativă.

Am început deci să căutăm proceduri, instrucțiuni, etc. acolo unde ar fi trebuit ele să fie – în Monitorul Oficial. Nici urmă de așa ceva.

Conform art.3 alin.(1) din HG 1490/2004 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare şi a organigramei Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă Inspectoratul General (n.n. IGSU) emite, în calitate de autoritate de reglementare în domeniu, metodologii, norme, regulamente şi proceduri care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Deci nu am greșit, procedurile pe care le căutăm ar trebui să fie în Monitorul Oficial dar nu sunt.

 

Deci punctul doi pe lista solicitărilor de info publice – lista actelor emise de către IGSU și nepublicate în Monitorul oficial.

Pe pagina de internet a IGSU se află un fel de bibliotecă, o colecție de acte normative, printre care și unele emise chiar de către IGSU. Or fi toate? După cum am aflat ulterior, nu.

Luăm la rând ordinele emise de IGSU în speranța că vom găsi ceva despre structura foto-video și statutul persoanelor autorizate să filmeze intervențiile. Găsim ceva care, indirect, ar putea fi o parte din informația de care avem nevoie.

Este vorba de Ordinul IGSU nr.1413/2013 care aprobă Instrucțiunile privind intervenția serviciilor de urgență profesioniste – intervenție la incendiu.  Instrucțiunile sunt foarte detaliate și poate că ar merita o analiză separată dar noi căutăm altceva. În forma inițială a actului, cea din 2013, nu găsim nimic. Abia într-o modificare operată în anul 2016 găsim ceea ce ne interesează.

Modificarea adusa în ianuarie 2016  (!) se referă la culoarea echipamentului (vestă) pe care trebuie să-l poarte diferite categorii de persoane prezente la locul intervenției. Astfel:

Ofițerul presă (grupa operativă) trebuie să poarte vestă culoare VIȘINIU (inserții de culoare ALB-ARGINTIU) cu text ‚Pompierii/Grupa operativa/Ofițer presă’, cască de culoare ALBĂ.

Ceilalți membri ai structurilor de informare și relații publice, responsabili cu capturile foto-video, vor echipa la intervenții veste similare cu cea a ofițerului de presă, inscripționate cu textul Pompierii/Grupa operativă/foto.

Dacă am aflat (câte) ceva despre cine  filmează/fotografiază, nu am reușit să găsim niciun fel de informație despre ce anume filmează, dacă li se cere să filmeze ceva anume și cine le dă astfel de instrucțiuni, etc.

 

Scopul filmărilor  – cercetarea cauzelor incendiilor

De-abia de acum înainte lucrurile devin cu adevărat interesante.

Deși șefii ISUBIF au afirmat în repetate rânduri că scopul filmărilor este unul informal, destinat evaluării activității în vederea îmbunătățirii ei, lucrurile nu stau chiar așa.

HG 1490/2004 (menționată anterior) prevede că:

Art. 24. – (1) În timpul îndeplinirii serviciului, personalul Inspectoratului General şi cel al structurilor subordonate este învestit cu exerciţiul autorităţii publice.

(2) În raport cu atribuţiile specifice, personalul are următoarele drepturi şi îndatoriri specifice:

  1. r)să stabilească, împreună cu organele abilitate de lege, cauzele probabile ale producerii situaţiilor de urgenţă şi să participe, în condiţiile legii, la identificarea şi stabilirea factorilor de risc şi împrejurărilor care au generat unele situaţii de urgenţă.

 Mai departe HG 1492/2004 privind principiile de organizare, funcţionarea şi atribuţiile serviciilor de urgenţă profesioniste prevede că

   Art. 11. – Inspectoratul îndeplineşte următoarele atribuţii principale:

  1. r) participă la cercetarea cauzelor de incendiu, a condiţiilor şi împrejurărilor care au determinat ori au favorizat producerea accidentelor şi dezastrelor;
  2. s) stabileşte, împreună cu organele abilitate de lege, cauzele probabile ale incendiului;

Altfel spus, ISUBIF colaborează îndeaproape cu organele de anchetă, ceea ce înseamnă cel puțin 2 lucruri:

  • ISUBIF ar trebi să aibă niște proceduri specifice, foarte riguroase, legate de cercetare, care să garanteze validitatea concluziilor;
  • Organele de anchetă (parchete sau organe de cercetare penală ale poliției judiciare) ar trebui să cunoască procedurile de cercetare ale ISUBIF și, implicit, cu sursele de informare.

 

Codul de procedură penală are, la rândul lui, prevederi pe care le considerăm relevante:

Art. 61: Actele încheiate de unele organe de constatare

(1) Ori de câte ori există o suspiciune rezonabilă cu privire la săvârşirea unei infracţiuni, sunt obligate să întocmească un proces-verbal despre împrejurările constatate:

  1. a) organele inspecţiilor de stat, ale altor organe de stat, precum şi ale autorităţilor publice, instituţiilor publice sau ale altor persoane juridice de drept public, pentru infracţiunile care constituie încălcări ale dispoziţiilor şi obligaţiilor a căror respectare o controlează, potrivit legii;(…)

(2) Organele prevăzute la alin. (1) au obligaţia să ia măsuri de conservare a locului săvârşirii infracţiunii şi de ridicare sau conservare a mijloacelor materiale de probă (…)

(4) Actele încheiate împreună cu mijloacele materiale de probă se înaintează, de îndată, organelor de urmărire penală.

Înțelegerea noastră este că ISUBIF ar fi trebuit să predea, pe lângă documente (procese-verbale, analiza intervenției, raportul de evaluare a intervenției, etc), toate mijlocele de probă. De ce? Pentru că doar organele de anchetă puteau aprecia dacă acestea erau sau nu utile anchetei.

Dar ISUBIF nu a dat filmările iar organele de anchetă nu le-au cerut. Nu le-au cerut pentru că nu au știut că există? Nu le-au cerut pentru că au considerat că documentele scrise sunt suficiente? Mai sunt și alte variante?

Poate părea contra-intuitiv dar, dacă e să ne luăm după manual, una din trăsăturile caracteristice ale urmării penale este aceea a caracterului preponderent al formei scrise, în sensul în care ‚au relevanţă juridică în faţa instanţei numai actele cuprinse în dosar sub formă scrisă și părţile nu pot acţiona decât în scris, prin cereri şi memorii.’

Deocamdată ne interesează să aflăm de ce ISUBIF și IGSU sunt atât de discrete în legătură cu cercetarea pe care ar fi trebuit să o facă (și bănuim că au și făcut-o) în legătură cu cauzele incendiului de la Colectiv. În materialele publicate din 2015 încoace singura autoritate care apare cooptată în cercetarea cauzelor incendiului este Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Minieră și protecție Antiexplozivă (INCD-INSEMEX) Petroșani.

IGSU și ISUBIF nu doar că nu au făcut publică activitatea lor de cercetare dar este imposibil de aflat cum anume o fac, care sunt procedurile, cum e stabilită Comisia de cercetare, cine face parte din această comisie, cum sunt valorificate rezultatele cercetării, etc.

Monitorul oficial și Biblioteca de pe site-ul IGSU nu ne-au fost de niciun folos în această privință.

După o căutare insistentă pe internet am găsit 2 ordine ale IGSU referitoare la cercetarea cauzelor incendiilor și anume:

  • Ordinul nr.786/IG din 20.08.2010 pentru aprobarea Metodologiei de cercetare și stabilire a cauzelor probabile la incendiu;
  • Ordinul nr.1116/2005 din 09.05.2005 de aprobare a Procedurii privind stabilirea cauzelor probabile la incendiu prin cercetare la fața locului.

Documentele descărcate de către noi de pe net nu au semnături și alte elemente care să indice că sunt documente originale. Cu toate acestea, Ordinul nr.786/IG/2010 apare menționat în bibliografiile care însoțesc unele anunțuri de concurs pentru ocuparea unor funcții publice, publicate recent.

Cu siguranță însă vom întreba IGSU în legătură cu ele.

Cu referire la ceea ce ne interesează, Ordinul nr.786/IG/2010 prevede printre altele:

Art.2 Activitatea de cercetare și stabilire a cauzelor probabile de incendiu se organizează și se desfășoară în concordanță cu prevederile codului de procedură penală, Ordinului comun al ministrului administrației și internelor și procurorului general al parcehtului de pe lângă Înalta curte de Casație și justiție nr.182/1754/C/14.08.2009 privind procedura cercetării la fața locului precum și ale prezentei metodologii.

Mai departe,

Art.4 Scopurile activității de cercetare și stabilire a cauzelor probabile de incendiu sunt

  1. Descoperirea condițiilor, împrejurărilor și cauzelor probabile care au generat incendiile
  2. Stabilirea de concluzii și învățăminteprivind prevenirea în viitor a incendiilor datorate cauzelor și împrejurărilor similare sau asemănătoare celor cercetate
  3. Îndrumarea organelor de cercetare penală în desfășurarea activităților de căutare, descoperire și fixare prin fotografiere/videofilmare a probelor și a focarului/focarelor incendiului.

Din ce înțelegem noi, ISUBIF ajută organele de anchetă să-și facă propriile fotografii/filme dar consideră că acele fotografii/filmări efectuate doar de către ei (ca fiind cei ajunși primii la locul intervenției și cu acces privilegiat) nu sunt necesare pentru derularea anchetei. În același timp organele de anchetă cunosc (foarte probabil) faptul că ISU fotografiază/filmează dar nu consideră aceste probe ca fiind necesare investigației, nici măcar atât cât să le solicite în mod explicit.

Ei bine, în aceste condiții, credem că mai sunt încă multe explicații de dat și nu doar de către IGSU sau ISUBIF.

Deocamdată noi vom transmite întrebările noastre și vom aștepta răspunsurile privind lipsa de transparență  – dusă până la încălcarea legii, a IGSU și ISUBIF în ceea ce privește activitatea proprie.

 

Foto: https://www.facebook.com/pg/igsu.situatiideurgenta

Facebook Comments

Sharing is caring!

Start typing and press Enter to search

Cosmin Gușă PSD Realitatea Media