Insurecția de 23 august a PCR, pardon, PSD

Sharing is caring!

Credeați că PSD a renunțat la dorința de a-și subordona justiția dupa votul fără echivoc de la referendum? Nici vorbă! Partidul este, în continuare, înțesat de persoane cu probleme penale care vor face orice ca justiția să nu fie independentă. Iar Viorica Dăncilă a fost și este, în continuare, complice la acest asalt continuu asupra magistraților.

CEX al PSD a decis să o remanieze pe Ana Birchall din funcția de ministru al Justiției. În locul ei va fi propusă Dana Gârbovan, președintele UNJR, susținător acerb al modificărilor aduse de PSD la legile justiției.

Baronii PSD au cerut în ultimele două luni în mod insistent demiterea Anei Birchall de la Justiție, din cauza intenției ei de a desființa Secția Specială pentru investigarea magistraților.
După ce a apărut în public informația conform căreia Viorica Dăncilă și-ar fi exprimat regretul că a numit-o la Ministerul Justiției, în cadrul întâlnirii cu Procurorul General al SUA, premierul a ținut să sublinieze în fața demnitarului american că ea a ales-o pe Birchall pentru acest portofoliu și că are întreg sprijinul său pentru activitatea la minister.
Foto: INQUAM PHOTOS – Octav Ganea
Facebook Comments

Sharing is caring!

Start typing and press Enter to search