Votul în străinătate sau cronica unui eșec controlat de putere

Sharing is caring!

33 de grupuri civice din străinătate și din țară și-au exprimat îngrijorarea asupra modului în care puterea de la București orchestrează în detrimentul votului cetățenilor români din diaspora, organizarea alegerilor prezidențiale  din 2019. Reprezentanții unora dintre grupuri au fost în dialog cu autoritățile pe tema votului în străinătate la prezidențialele din toamnă, au făcut o cercetare independentă și au constatat o serie de coincidențe.

Lege vs OUG 

Legea pentru alegerea Președintelui României a fost transformată anul acesta de două ori, în iulie – de către parlament și în septembrie – de către guvern, printr-o ordonanță de urgență, care ”modifica modificarea”. Legiuitorul a tratat cu superficialitate organizarea votului în străinătate pe durata a 3 zile, de-a lungul a două tururi de scrutin, fapt sesizat, printre altele și de civici printr-o scrisoare deschisă publicată pe 5 august și adresată Autorității Electorale Permanente și Ministerului Afacerilor Externe. Parlamentul ”n-a văzut” nevoia de odihnă a membrilor secțiilor pe durata celor 3 zile de vot în străinătate x 2 tururi. În schimb guvernul, ”salvator” le-a rezolvat printr-o ordonanță de urgență, la limita unor proceduri discutabile. OUG 64 permite președinților și vicepreședinților de secție să lipsească justificat, dar nu simultan, iar partidelor să desemneze până la 3 membri per secție, dintre care 2 supleanți.

Printre modificările succesive ale legii s-a strecurat una care va pune cel mai probabil pe jar angajații Poștei Române. Legea prevede ca serviciile de producere a materialelor pentru votul în străinătate și cele de curierat, să fie asigurate prin derogare de la legea achizițiilor publice de către Poșta Română.  Poșta asigură trimiterea documentelor către alegători până cel mai târziu cu 25 de zile înaintea datei alegerilor. La origine, legea prevedea că trimiterea documentelor să se facă până cel mai târziu cu 30 de zile înaintea datei alegerilor. Este uimitor că legiuitorul a exclus 5 zile din marja de timp de curierat, într-un proiect în care Poșta Română joacă un rol crucial. Poșta, una dintre instituțiile la care statul este acționar, are probleme de performanță. În 2018 a fost inclusă de coaliția majoritară în Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții, apoi a fost extrasă de-acolo, în 2019. Totuși, la scurt timp după excluderea din FDSI, directorul Poștei a organizat o conferință de presă la Craiova, în prezența primarului și deputatei Lia Olguța Vasilescu, în care a anunțat că relansează ”servicii importante, precum divizia de curierat internațional. De ce la Craiova și nu la București? Poate pentru că șeful poștei este craiovean, ca și deputatul invitat? Coincidență sau nu, ar mai fi câteva întrebări care caută răspuns. Putea ”serviciul important” din cadrul diviziei de curierat internațional, să asigure votul prin corespondență și la europarlamentare? De ce oare legiuitorul a ignorat și n-a prevăzut această opțiune? În luna mai, mai multe zeci de mii de cetățeni cu drept de vot în străinătate ar fi putut opta pentru votul prin corespondență.  La începutul lui septembrie directorul Poștei Române a fost amendat cu 5.000 de lei după un jaf petrecut la Balș, oraș situat la nici 30 de kilometri distanță de locul preferat în primăvară pentru conferința de presă. Ne întrebăm cum poate Poșta Română să securizeze transportul internațional al votului prin corespondență, dacă serviciul intern de poștă este expus jafului?

Harta românilor din diaspora

Dacă puterea de la București ar fi vrut, atunci autoritățile statului ar fi trebuit să apeleze la omologi din toată lumea pentru a afla densitatea reală a comunităților românești, în deschiderea de noi secții de vot. 

În campania Un Timbru pentru Dreptate, din 2018, am demonstrat autorităților române că noi, simpli cetățeni, am obținut de la autoritățile germane o cifră completă a românilor din Germania, pe județe. Pe pagina noastră de Facebook există de altfel o statistică exactă.”, susține Octavian Stîngă, din Germania, inițiatorul mișcării Un Timbru pentru Dreptate.

Și pentru alte state se cunoaște dispersia geografică a comunităților de români. MAE ar fi putut furniza din timp numărul românilor din străinătate, pe țări, regiuni, poate chiar orașe. Guvernul a preferat să opteze pentru varianta complicată și a lansat platforma de înscriere www.votstrainatate.ro, expusă unui eșec controlat. Sabotarea propriei inițiative a puterii a avut mai multe faze.

Promovarea

Promovarea a fost făcută inițial prin comunicate de presă care, nepreluate de presă n-aveau cum să ajungă la cei interesați. Ulterior promovarea s-a făcut pe Facebook, prin postări plătite. Biblioteca Facebook a scos la iveală ca promovarea s-a făcut exclusiv în județe din România, nu în diaspora. 

Lansarea târzie 

Conform legii, formularul online de înscriere ar fi trebuit lansat în aprilie 2019, dar autoritățile au întârziat publicarea până la sfârșitul lunii iulie. Apoi, testarea paginii a fost superficială făcută doar intern, de departamentul IT al AEP, condusă de nou numitul director de departament. Craiovean și el.  Specialiștii IT din AEP n-au ținut cont deloc de gradul de alfabetizare digitală a milioane de români care lucrează în străinătate ca agricultori, bucătari, șoferi, muncitori în construcții, bone, îngrijitoare de bătrâni, brutari, infirmieri etc.

În comunitatea din jurul orașului Cassano D’Adda din Italia, trăiesc peste 1,000 cetățeni români. Asociația românilor din zonă, folosind propriile telefoane conectate la internet și-a propus să faciliteze înscrierea pe votstrainatate.ro a peste 150 de români care participă frecvent la slujba de duminică. Dintre interesați, doar 4 aveau adrese de e-mail, iar 5 au acceptat să-și facă pe loc. Mulți însă au conturi de Facebook și urmăresc triști disprețul la care sunt expuși, senzația fiind ca nu-i interesează să se înscrie în condițiile impuse de către AEP” a declarat Paul Lazăr, de la Rezist Milano.

Faza GDPR vs ANAF

Într-o altă fază de sabotare a apărut din senin o altfel de coincidență. În plină promovare a site-ului, ministrul de finanțe a lansat o dezbatere publică referitoare la rolul misiunilor diplomatice de a identifica românii din diaspora pentru înscrierea în Spațiul Virtual Privat, instrumentul online al ANAF de notificare și plată a taxelor și impozitelor. Ministrul de finanțe a alimentat astfel temerile românilor ca datele lor cu caracter personal ar fi putut ajunge de la AEP la ANAF. Degeaba președintele AEP a liniștit populația, spunând ca nu încalcă GDPR, zvonurile au făcut să scadă numărul înscrierilor. Tot președintele AEP a exprimat de mai multe ori public dezamăgirea privind interesul slab pentru înscrierea pe site. 

Români în tranzit prin lume

Așa cum a fost gândit, atât votul în străinătate la secție, cât și votul prin corespondență dezavantajează anumite categorii profesionale care au domiciliul și angajatorii în țară, dar lucrează înafară.

Sunt aproximativ 140.000 de șoferi români cu domiciliu în România care tranzitează zilnic Europa și Asia. Am cerut MAE să ia în considerare deschiderea de noi secții în preajma frontierelor. Cererea noastră a ajuns la AEP, care a decis că singura modalitate de deschidere de noi secții este cea prevăzută prin aplicația votstrainatate.ro. Or, șoferii nu știu azi ce vor căra peste o săptămână, darămite peste 3 luni” a declarat Adriana Mureșan, șofer de TIR, rezident în Spania, care administrează comunitatea Facebook și asociația Voluntari în Europa.

Totodată, platforma de înscriere www.votstrainatate.ro nu a permis comprimarea digitala de fotografii, mulți români plângându-se pe paginile de socializare, că nu pot încărca de pe telefon, pozele documentelor.

”Am convins cât mai mulți să se înscrie la votul prin corespondență (suntem în diaspora) și numai probleme cu acest site, de pe telefon nu merge la toata lumea iar acum pe ultima sută cei care s-au înscris pe site le-a venit e-mailul de confirmare după ora 12 (ora României) și le zice ca perioada de înscriere a expirat.” , a răspuns într-o postare din 16 septembrie, pe pagina mișcării Reset, din Iași, Andrei Caracas, rezident în Bournemouth, Marea Britanie.

La ora închiderii www.votstrainatate.ro, număra doar 38.944 de români care au avut șansa să opteze pentru vot la secție în străinătate și 41.003 pentru vot prin corespondență. Din nou directorul AEP și-a exprimat public dezamăgirea pentru numărul mic de înscrieri. Coincidență sau nu, este posibil să vedem din nou la alegerile din noiembrie cozi imense la secțiile de vot în țările cu cea mai densă populație românească: Marea Britanie, Germania, Italia, Spania, Belgia, Franța. 

Asociațiile care au inspirat scrierea acestui articol, prin comunicatul de presă transmis presei sunt: #activAG Piteşti (membru al platformei civice Contract România), Asociația Aradul Civic (membră a platformei civice Contract România), Asociația Platforma România 100, Asociația Voci pentru Democrație și Justiție – VeDem Just (membră a platformei civice Contract România),  Brașovul Civic  (membru al platformei civice Contract România),  Canada Save Roșia, Cuza vrea dreptate Iași, Diaspora Franţa solidară cu România, Diaspora Milano, Eu Ro Aleg (membru al platformei civice Contract România),  Grupul Civic Madrid Ro, Inițiativa România (membră a platformei civice Contract România), Inițiativa Timișoara  (membră a platformei civice Contract România), Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei (membră a platformei civice Contract România), Oradea Civică 2017 (membră a platformei civice Contract România), Reset (membru al platformei civice Contract România), #REZISTENȚA, #Rezist Milano (membru al platformei civice Contract România), Rezist Bilbao, Rezist Budapesta, Rezist Constanţa, Rezist Dublin, Rezist Galaţi,  Rezist Iași,  Rezist Ingolstadt. Şi eu sunt din România, Rezist Marseille, #Rezist Protestatari Pro Democrație Londra, Rezistăm și la Paris, Ștafeta Steagului Uniunii Europene (membră a platformei civice Contract România), Un Timbru pentru Dreptate,  Vă Vedem din Iași,   Voluntari în Europa (membru al platformei civice Contract România), Votăm în Kent.

Facebook Comments

Sharing is caring!

Recommended Posts

Start typing and press Enter to search